PAS cere demisia directorului Infocom și organizarea unui concurs transparent de angajare a unui director nou
Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău cere demisia directorului Î.M. Infocom, Adrian Malic, în contextul schemei de preluare abuzivă a blocurilor locative din sectorul Buiucani. Deși Ion Ceban a solicitat Direcției Resurse Umane inițierea procedurii de demitere a lui Malic, fapt ce confirmă indirect gravitatea acuzațiilor pe care le-a negat până acum.
Cel puțin 45 de blocuri cu peste 3.000 de apartamente au fost vizate. Cinci asociații de proprietari au fost create de doar două persoane, fără adunări generale și fără acordul locatarilor. O persoană care reprezintă Infocom în instanțe a participat la ședințele privind constituirea acestor asociații. Contractele cu furnizorii de apă și căldură au fost reziliate, punând mii de familii în pericol.
Infocom gestionează datele despre proprietarii de apartamente, istoricul plăților și relația contractuală cu furnizorii de servicii — practic, întreaga infrastructură informațională a fondului locativ din Chișinău. Directorul Infocom este numit de primar. Ion Ceban l-a numit pe Adrian Malic în 2024, la fel cum l-a numit anterior pe Sergiu Ceban, care în 2022 a fost dezvăluit ca proprietar al unor firme private de administrare a blocurilor simultan cu funcția de director Infocom. Modelul se repetă: directorul pleacă, primarul rămâne, schema continuă cu următorul om.
Fracțiunea PAS solicită:
- Demisia imediată a directorului Î.M. Infocom, Adrian Malic.
- Organizarea unui concurs public și transparent pentru numirea noului director Infocom.
- Inițierea unui audit independent asupra utilizării bazei de date Infocom.
- Verificarea accesului la date și a eventualelor transferuri de informații către terți.
- Publicarea unui raport transparent pentru cetățeni.
„Aflăm că Ion Ceban a cerut deja Direcției Resurse Umane să inițieze demisia lui Adrian Malic. Este exact ceea ce face Ion Ceban de fiecare dată: când schema iese la suprafață, îl sacrifică pe executant și se face că nu știa nimic. Așa a fost și în 2022 cu Sergiu Ceban. Așa se întâmplă și acum cu Adrian Malic. Directorul pleacă, primarul rămâne, iar schema continuă cu următorul om numit tot de el.
Domnule Ceban, demisia lui Malic nu vă scutește de responsabilitate. Dumneavoastră l-ați numit. Dumneavoastră controlați Infocom. Dumneavoastră controlați preturile de sector. Fără audit, fără investigație și fără răspundere reală, este doar o mișcare cosmetică prin care primarul încearcă să scape de consecințe", a declarat Dumitru Ivanov, vicepreședintele fracțiunii PAS din CMC.
Fracțiunea PAS a depus denunț la Procuratura Generală și va continua să monitorizeze acest dosar. Datele chișinăuienilor nu pot rămâne în mâinile celor care le folosesc pentru scheme. Următorul director Infocom trebuie selectat prin concurs transparent, nu numit de Ion Ceban pe criteriul loialității de partid.