Fracțiunea PAS în Parlament: Maia Sandu a așezat Moldova la masa europeană de decizii. Și noi vom face tot ce putem ca acolo să rămânem

Fracțiunea PAS în Parlament: Maia Sandu a așezat Moldova la masa europeană de decizii. Și noi vom face tot ce putem ca acolo să rămânem

Președintele Parlamentului Igor Grosu împreună cu deputații din Fracțiunea PAS din Parlament au susținut o conferință de presă prin care au criticat inițiativa opoziției de inițierea a procedurii de suspendare a președintelui Republicii Moldova.

„Tentativa de suspendare a Președintei Maia Sandu nu a ajuns pe agenda Parlamentului și nici nu va ajunge, chiar dacă este un drept al opoziției. Acest drept nu înseamnă că orice acuzație trebuie acceptată fără temei și că putem transforma Parlamentul într-o scenă pentru spectacole politice.

Intenția de a o da jos pe Președinta Sandu a fost dictată de un centru de comandă unic de la Moscova și semnată incorpore de toți cei 46 de deputați din opoziție. Sunt convins că următoarea comandă primită va fi către opoziție să facă scandal. Ei la asta se pricep. Însă vreau să explicăm cetățenilor cât de gravă este această tentativă de subminare a direcției europene a Republicii Moldova pusă la cale de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi. Și să explicăm de ce PAS a respins acest proiect. 

Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este „ce îi leagă pe acești foști președinți, prim-miniștri, primari care au câștigat cu ajutorul FSB, persoane care au guvernat țara și au guvernat-o prost?” 

Răspunsul îl cunoaștem cu toții: îi leagă același stăpân și ura față de viitorul european în pace al Republicii Moldova. Și calea europeană, și alegerea doamnei Maia Sandu în funcția de Președintă au fost decise de popor, prin majoritate de voturi. Și acum, opoziția, care încearcă să uzurpeze puterea în stat, încălcând voința poporului și suveranitatea, acuză Președinta de încălcarea suveranității? 

Acești oameni care admiră modelul rusesc de guvernare și un regim care pune tineri la închisoare pentru opinii, care trimite rachete să omoare copii în Ucraina, care reduce ajutorul social și mărește cheltuielile pentru război, au învățat să folosească democrația pentru a o distruge din interior”, se arată în declarație. 

Președintele PAS, Igor Grosu a mai precizat: „Tocmai asemenea încercări de a destabiliza țara, de a induce haos, de a întrerupe viitorul european sunt cele mai periculoase și nu vor fi acceptate în Parlamentul Republicii Moldova. Fracțiunea PAS din Parlament își dorește și susține toate eforturile Președintei Maia Sandu de a duce țara în Uniunea Europeană, de a menține pacea, de a asigura suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Președinta Maia Sandu a transformat Republica Moldova dintr-un stat izolat, despre care se vorbea doar ca zonă de spălare a banilor, într-o țară respectată în lume. Maia Sandu a așezat Moldova la masa europeană de decizii. Și noi vom face tot ce putem ca acolo să rămânem”.