• Partidul Acțiune și Solidaritate

  • Comunicate CMC

    Transportul din Chișinău: PSRM se laudă cu proiectele PAS și își atribuie meritele altora

    March 30,2022

    După ce timp de 2 ani de mandat activitatea consilierilor municipali din PSRM s-a limitat la 2 proiecte în cruce și la lobarea intereselor mafiei imobiliare, azi au ieșit să se laude cu proiecte la care a lucrat fracțiunea PAS din CMC. 

    Este o practică obișnuită deja că primarul Ion Ceban și fracțiunea PSRM să se laude cu proiectele altora, apoi și le atribuie și spun că au fost făcute la inițiativa lor. 

    Azi PSRM a lansat cu o serie de minciuni rușinoase într-o conferință de presă și s-au dat mari eroi că prioritatea lor ar fi fost calitatea transportului și că datorită eforturilor lor au fost cumpărate unități noi de transport. Mai mult de atât consilierii socialiști au cerut implementarea tichetării electronice, unificarea sistemului de transport public, elaborarea schemei noi de rute, dezvoltarea sistemului de benzi dedicate pentru transportul public. 

    Amintim, că la inițiativa consilierului municipal PAS Alex Trubca în luna mai 2020 Consiliul Municipal Chișinău a aprobat programul municipal de reformare a sistemului de transport din municipiul Chișinău care anume și prevedea toate solicitările de azi ale fruntașilor PSRM din CMC, iar în primăvara lui 2021 a fost aprobată decizia privind Standardele de Calitate în Transportul Public Municipal care au stabilit cele 3 principii de bază: comoditate, calitate și respectarea normelor ecologice.

    Din păcate până acum primarul Ceban și PSRM nu au făcut nimic în afară de achiziționarea cu multe peripeții a unor unități noi de transport. În rest, în ceea ce ține de benzile dedicate, tichetarea electronică, organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor vacante de directori ai RTEC și PUA, organizarea auditului funcțional și financiar independent la cele două întreprinderi municipale de transport public, Primăria bate rușinos pasul pe loc. 

    Este de-a dreptul rușinos că PSRM își atribuie meritele muncii cuiva și în loc să pună mâna să facă ceva, ei preferă să voteze pentru construcția unor complexe locative cu blocuri multietajate fără infrastructură și să se bată pentru asta la ședințele Consiliului Municipal Chișinău. 

    Recomandăm consilierilor municipali PSRM să nu se laude cu munca altora ci să-l îndemne pe primarul Ion Ceban să execute deciziile Consiliului Municipal Chișinău.

    Articole similare
    Campanie & Comunicate CMC & Comunicate de presă
    Lilian Carp și-a înregistrat candidatura pentru funcția de Primar General al Municipiului Chișinău din partea PAS
    Vezi mai mult
    Comunicate CMC
    Roman Cojuhari își încheie mandatul de consilier municipal pentru a putea exercita funcția de director APP
    Vezi mai mult
    Comunicate CMC
    Comunicat de presă: „33 de consilieri municipali ar putea fi privați de mandat pe un termen de 8 luni”
    Vezi mai mult
    Aderă la partidul cu cea mai mare încredere în rândul cetățenilor.